Vara în Grecia: Top 5 destinaţii uimitoare, la preţuri accesibile

grecia

Spectaculoasă și plină de atracții naturale și istorice, Grecia i-a cucerit pe români și, cu fiecare an, aceștia descoperă noi destinații uluitoare, cu frumuseți răpitoare și numeroase oportunități de activități. De la peninsule liniște la stațiuni pline de viață, insule idilice și peisaje de vis, pe toate le găsești în Grecia. Iar aici poți petrece vacanțe minunate alături de familie sau prieteni.

Paralia

Stațiune aflată la poalele Muntelui Olimp, într-o armonie completă cu Marea Egee, Paralia se află în topul destinațiilor de vacanță pentru cei care își doresc un sejura proape de țară, la prețuri accesibile și într-un decor absolut fantastic. Plajele întinse, cu nisip fin, auriu, și apele cristaline, puțin adânci, fac din această stațiune locul ideal pentru familiile cu copii mici. În plus, foarte aproape de plajă se găsește și un parc acvatic, numai bun pentru a alterna distracțiile, iar oferta de excursii în împrejurimi nu este lipsită de atracții. De la micuța biserică albă din stațiune, până la pista de karting sau vizitele la Muntele Olimp, cel mai înalt din Grecia, fiecare găsește ceva interesant de făcut în acest sejur.

Petrece o vacanță de vis în centrul stațiunii Paralia, la doar 100 metri de plajă, prin cea mai bună ofertă de la Europa Travel: oferta aici.

Asprovalta

Golful Strymonikos din Marea Egee adăpostește o stațiune surprinzătoare, care te cucerește de la prima vedere prin îmbinarea armonioasă dintre munte și mare. Asprovalta, foarte adesea asociată și cu Nea Vrasna, delimitarea dintre cele două fiind aproape insesizabilă, te așteaptă să petreci momente de liniște și relaxare pe plajele aurii scăldate de ape turcoaz, într-un decor de poveste. Situată la o distanță de doar aproximativ 600 km de România (de la Giurgiu), stațiunea Asprovalta este ideală pentru familiile cu copii mici, datorită plajelor întinse cu nisip fin și a apelor cu intrare lină în mare, precum și pentru aventurierii dornici să viziteze frumoasele orașe din împrejurimi, Kavala sau Salonic, ideale pentru iubitorii de cumpărături, care vor găsi aici cele mai frumoase suveniruri.

Profită de cea mai bună ofertă de la Europa Travel și petrece un sejur minunat, în centrul stațiunii Nea Vrasna, la doar câțiva metri de plajă: oferta aici.

Thassos, un colț din Grecia colorată

Cunoscută și ca Insula de Smarald, datorită frumuseţii peisajelor, pictat în cele mai frumoase nuanţe de verde şi turcoaz, care încadrează perfect muntele şi marea, Thassos este una dintre destinaţiile preferate de vacanţă pentru români, fiind una dintre cele mai apropiate insule, ca distanţă, precum şi o resursă inepuizabilă de atracţii şi oportunităţi, de excursii şi divertisment, de la sate pitoreşti la uimitoare parcuri acvatice. Descoperă capitala insulei, Thassos Town, care adăposteşte numeroase ruine arheologice, precum Acropola, teatrul Odeon sau templele dedicate lui Zeus şi zeiţei Artemis, case tradiţionale albe, frumos decorate cu grădini colorate, şi numeroase cafenele, taverne şi restaurante cu cele mai gustoase preparate tradiţionale.

Bucură-te de o vacanţă de poveste în vestul insulei Thassos, în staţiunea Limenaria, al doilea oraş ca mărime, după capitala Limenas, un loc pitoresc, cu o privelişte uimitoare asupra Muntelui Athos, prin cea mai bună ofertă de la Europa Travel: oferta aici.

Olympic Beach

Una dintre cele mai apreciate regiuni ale Greciei este Riviera Olimpului, întinsă pe o coastă de aproximativ 70 km de plaje întinse cu nisip fin, scăldate de apele blânde ale Mării Egee, ce include mai multe stațiuni renumite și foarte îndrăgite de români datorită peisajelor splendide, a facilităților excelente de cazare, la cele mai buneprețuri și a oportunităților de vizitare a împrejurimilor. Situată la o distanță de doar 3 km de Paralia, stațiunea Olympic Beach te întâmpină cu o plajă întinsă și curată, distinsă cu Steagul Albastru, precum și cu numeroase taverne și cafenele. Apele deloc adânci sunt numai bune pentru copii și pentru înotătorii începători, iar liniștea și peisajele ce te înconjoară îți vor oferi cel mai bun prilej de relaxare.

Pregătește-te pentru o vacanță memorabilă grație unei oferte de neratat de la Europa Travel, în centrul stațiunii Olympic Beach, la doar 30 m distanță de plajă: oferta aici.

Kefalonia

Una dintre destinaţiile la mare căutare pentru o vacanță de vis este Kefalonia, insulă aflată în Marea Ionică, care are tot ce-i trebuie pentru a deveni o destinație fără cusur și de neuitat. Bucata de pământ din vestul Greciei se mândrește cu dealuri abrupte, munți înalți, acoperiți fie de pini, fie de vegetație pitică sau vegetație mediteraneană formată din nelipsiții măslini, chiparoși, migdali sau eucalipți. Plajele de peinsulă sunt virgine sau amenajate și se încadrează perfect într-un peisaj de basm, împreună cu turcoazul apei mării. Kefalonia oferă numeroase oportunități de recreere, iar un important punct de atracție este capitala Argostoli. Aici găsești din plin taverne, restaurante, magazine de suveniruri sau baruri.

Petrece un sejur de neuitat în apropierea portului din Kefalonia, pe faleza ce mărginește plaja cu nisip fin a stațiunii, printr-o ofertă special de la Europa Travel: oferta aici.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Zakynthos – istorie si distractie

Destinatia distractiilor, dar in acelasi timp locul peisajelor spectaculoase, dat de falezele inalte si apele albastre si limpezi, Zakynthos este insula cu plaje si turisti nonconformisti, ce isi ascunde istoria in valurile Marii Ionice ce o scalda, la doar 17 kilometri de portul Killini din Peloponez. Zakynthos era numita in anii `60 insula serenadelor, a […]

larnaca

Recomandări pentru o vacanță absolut perfectă în Larnaca

Una dintre cele mai frumoase staţiuni ale insulei Cipru, Larnaca te întâmpină cu peisaje feerice, desprinse din poveşti. Apele de un azuriu sclipitor mângâie plajele cu nisip fin, iar faleza încadrată de palmieri înalţi te îmbie la plimbări romantice la apus de soare. O vacanţă spectaculoasă te aşteaptă în Cipru de Sud, unde Sun Hall […]

Nisip fin și ape de cristal? Top 5 plaje în Insula Evia!

Plaje în Insula Evia? O insulă frumoasă a Greciei, destul de aproape de Atena, dar puțin cunoscută de turiști, Evia este un rai al relaxării sub soarele grecesc. Este o insulă cu peisaje mediteraneene, cu plaje fine și facilitîți demne de relaxare… o insulă perfectă pentru o vacanță în liniște, în stil grecesc. Dacă nu […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 15 =