30 de milioane de turiști în 2017! Grecia bate recordul

Organizația Națională de Turism din Grecia (GNTO) a anunțat că se așteaptă la un record de 30 de milioane de vizitatori internaționali în Grecia, în 2017. Aceasta reprezintă o rată de creștere de 7%. Mai mai exact, două milioane de vizitatori în plus față de anul precedent. Potrivit statisticilor realizate de GNTO, anul acesta, aproximativ 900 000 de călătorii din S.U.A. își vor petrece vacanțele în Grecia. În ultimii doi ani, creșterea Greciei a fost aproape de două ori mai mare decât media globală a industriei.  Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) a raportat 3.9%, în ianuarie 2017. Grecia a avut 24.8 milioane de vizitatori în 2016 și se așteaptă să depășească 30 de milioane până al finele anului 2017.

Chinezii, tot mai atrași de Grecia

Astfel, țara va înregistra o creștere de 17.3% în 2017. Turismul, un pilon tradițional al economiei grecești, este performant și are drept scop extinderea sezonului turistic și creșterea valorii adăugate a turismului, spune prim-ministrul. La ora actuală, numărul chinezilor care vin să-și petreacă vacanțele în Grecia înregistrează o creșetere considerabilă, potrivit Consiliului Economic greco-chinez. Numărul chinezilor care au ajuns în Grecia, în 2017, este în creștere cu 10-15% față de anul trecut, arată datele oficiale ale consulatelor grecești din China și estimările reprezentanților industriei turismului. Începând cu anul 2010, numărul vizelor emise la Beijing, Shanghai și Guangzhou a crescut de șase ori, a subliniat Consiliul Economic greco-chinez.

Top insule grecești ale anului

Cât despre cele mai căutate insule grecești, Santorini a fost numită „Cea mai bună insulă din Europa” în 2017, iar Milos a primit titulatura de „Cea mai bună destinație a anului” din partea Forbes. Thassos rămâne în topul insulelor cu cel mai atractiv iz traditional. Creta uimește cu variața peisajelor mediteraneene-exotice, fiind astăzi numită ”Nr. 1 cea mai bună destinație europeană pentru luna de miere”. Nici Rhodos nu se lasă mai prejos. Insula face înconjurul lumii prin arhitectura Orașului Vechi. . Tu pe care ai vrea să o vizitezi anul ce vine? Alege-ți de aici destinația și cea mai bună ofertă de vacanță2018 în Grecia.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

schi în Grecia

La schi în Grecia! 9 stațiuni cu pârtii uimitoare de schi

După o vacanță de vară pe plaje grecești, a venit vremea și pentru o vacanță de iarnă…tot în Grecia! Deși puțini știu, Grecia este o destinație all season. Datorită varietății sale geografice, țara împarte armonios peisajele montane cu cele ale plajelor întinse cu iz mediteranean. În timp ce vara Grecia este perfectă pentru plaje, iarna […]

europa

Idei de vacanţă: 3 destinaţii romantice pentru escapade în Europa

Lunii iubirii, cu cele două sărbători, Valentine’s Day şi Dragobetele, vine şi cu inspiraţie pentru noi călătorii romantice în Europa, potrivite în orice perioadă. Primul gând zboară deja spre capitala incontestabilă a îndrăgostiţilor, Parisul, însă Europa vine şi cu alte oportunităţi. Imaginează-te numai într-o gondolă pe canalele Veneţiei, admirând frumoasele clădiri colorate, sau într-un bar […]

6 motive să călătorești cu trenul

În ultima perioadă tot mai multă lume alege să călătorească cu avionul, ajungând astfel mult mai rapid la destinație, dar atunci când zbori nu poți să admiri peisajele regiunilor prin care treci. Dacă distanța călătoriei îți permite, trenul este alegerea ideală. Spre deosebire de autobuz, trenul este o variantă mai rapidă și mai confortabilă. Am […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − ten =