Paște în Grecia? Iată cele mai tari oferte ale momentului

Te-ai gândit în ce zonă să-ți petreci zilele de Paște în Grecia? Ne apropiem cu pași repezi de Sfintele Paști, iar vacanța în Grecia devine un must. Tărâmul ortodoxiei, Grecia este cunoscută pentru tradițiile sale frumoase, pentru slujbele religioase atractive și pentru mâncarea tradițională, ce se așterne pe masa fiecărui localnic. Cum să ratezi un astfel de eveniment?

Chiar dacă este o perioadă aglomerată, prețurile vacanțelor de Paște în Grecia sunt mai mult decât accesibile. Ți-am pregătit mai jos câteva dintre cele mai frumoase destinații în care să-ți petreci vacanța de Paște în Grecia, și ofertele aferente lor. Oferte culese de la cea mai mare agenție de turism low-cost din România. Enjoy!

Paște în Grecia – Thassos

Thassos este cunoscută drept cea mai tradițională destinație a Greciei. O insulă aproape neschimbată de trecerea timpului, în care tradițiile sunt păstrate și acum intacte. Este locul ideal pentru o vacanță de Paște în Grecia alături de familie. Locul în care slujbele religioase îți induc bucurie și liniște sufletească, iar tradițiile te fac să-ți dorești să te amesteci printre localnici. Este insula unde o vacanță de Paște înseamnă veselie, credință și socializare și unde vacanțele sunt întotdeauna un refugiu. Oferta Thassos.

Paște în Grecia – Corfu

Fiecare insulă grecească sărbătorește Paștele în moduri unice. În Corfu, în Vinerea Mare au loc procesiuni solemne în memoria înmormântării Mântuitorului. Însă, procesiunea principală începe seara la Catedrala din Corfu Town. Este locul în care mii de oameni se adună și sărbătoresc cu fast. Străzile sunt umplute de soldați, preoți și credincioși, care poartă pe sus un catafalc frumos decorat „Epitaphios”, ce reprezintă corpul lui Hristos. La miezul nopții cerul se luminează cu artificii, oamenii sărbătorind învierea lui Hristos, iar dimineața, în Piața Liston, localnici aruncă de la bancoane ghivece și vaze traditionale din lut, umplute cu apa, pentru noroc și bunăstare. Oferta Corfu.

Paște în Grecia – Atena

Și aici Sărbătoarea Paștelui este cea mai mare și importantă sărbătoare din an. În Vinerea Mare, localnicii plimbă în tot orașul o replica a mormântului lui Hristos. Sâmbătă seara, străzile sunt pline de preoți și credincioși care merg la slujba de Înviere. Evenimetul este o bucurie și se încheie cu strigăte, toți participanții spunând cu însuflețire „Christos Anesti!” (Hrisos a înviat!) și răspunzându-li-se „Alithos Anesti!” (Adevarat a inviat!). Se ia lumină și se pornește spre case, unde începe festinul, după 40 de zile de post. Oferta Atena.

Paște în Grecia – Paralia Katerini

Paralia Katerini este cea mai bunoscută și cea mai apropiată zonă a Greciei de noi, românii. Este locul în care îți poți petrece Paștele alături de greci și de foarte mulți alți români. Cu toate acestea, festivitățile au și aici o profunzime. Te afli, totuși, pe tărâm grecesc. După un post de 40 de zile, Duminica Paștelui este destinată în totalitate familiei. Este ziua din an în care veselia cuprinde mesele, iar ouăle roții, mielul tradițional și cozonacul tipic grecesc umplu mesele. Conform tradiției, se ciocnesc ouă roșii, iar cel care va rămâne cu oul intact, va avea noroc tot anul. Ofertă Paralia Katerini.

Așadar, ce destinație îți alegi pentru vacanța de Paște în Grecia?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Amsterdam

10 lucruri amuzante despre Amsterdam! Știai că…

Amsterdam. Orașul Lalelelor, orașul îndrăgostiților…orașul în care o vacanță este întotdeauna binevenită. Și cum începutul anului vine cu lipici la vacanțe pentru îndrăgostiți, Amsterdam este o opțiune bună de luată în seama. Mai ales pentru city break. Însă, înainte de a porni la drum, intră în atmosfera de vacanță, decoperind 10 lucruri amuzante și totodată […]

Paris

12 ore în Paris!

Paris… orașul luminii, capitala fashion a lumii și destinația romantică râvnită de majoritatea cuplurilor! Locul în care să mergi indiferent de anotimp, de starea vremii sau de starea de spirit! Poți fi nostalgic, amorezat, vesel sau plin de energie, că Parisul îți oferă fix ceea ce ai nevoie! Gândește-te la Turnul Eiffel, la evenimentele fashion […]

Zakynthos – istorie si distractie

Destinatia distractiilor, dar in acelasi timp locul peisajelor spectaculoase, dat de falezele inalte si apele albastre si limpezi, Zakynthos este insula cu plaje si turisti nonconformisti, ce isi ascunde istoria in valurile Marii Ionice ce o scalda, la doar 17 kilometri de portul Killini din Peloponez. Zakynthos era numita in anii `60 insula serenadelor, a […]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 7 =