Dakos – salata cretană rustică

Una dintre favoritele noastre. Indiferent că o mănânci la micul dejun, la prânz sau ca gustare, salata Dakos este întotdeauna sănătoasă și sățioasă. Pentru a face Dakos, începe cu pesmeți. Nouă ne place orzul tradițional krithári sau pesmeții integrali olikís alésios, cu textura lor cronțoasă și savoarea fresh. Modul de preparare al pâinii se numește Ντάκος și se face extrem de simplu. Se feliază pâinea pe trei sferturi și se coace, în special într-un cuptor de lemne. Dacă n-ai cuptor cu lemne, merge și în cuptorul electric sau cu gaze.

Cum o preparăm
De-a lungul Greciei, cei mai apreciați sunt pesmeții paximádia, preparați în mod tradițional prin felierea unei pâini proaspete de casă și punerea feliilor în cuptor, până când acestea fac o coajă crocantă. Cum dako și paximádia sunt aproape la fel, diferența făcând-o modul în care sunt tăiate înainte de coacere, numai gurmanzii îndârjiți știu să le deosebească. Însă, uneori, chiar și ei se încurcă. Așadar, alege varianta pe care o vrei, apoi stropește-o cu puțină apă ca să se înmoaie și pune ulei de măsline cretan… din abundență.

După ce pesmetul s-a înmuiat suficient cât să poți mușca, taie în bucățele câteva roșii proaspete și pune-le peste el, apoi adaugă inele de brânză feta și ceapă mărunțită. Este un deliciu aromat și extrem de sănătos, care face parte din stilul alimentar al cretanilor și din topul alimentelor celor mai sănătoase și sățioase din lume.

Unde mâncăm Dakos în Creta…
Cel mai bun Dakos în Creta este… pretutindeni. Nu poți alege un local anume. Putem spune doar că cel mai savuros și aromat este cel pe care-l mănânci la masă cu prietenii, într-o zi însorită, în care vinul și buna dispoziție curg fără efort. Cu toate acestea, pentru a te asigura că dai peste gustul autentic tradițional Dakos, te direcționăm în câteva zone unde să îmbini aromele autentice cu peisajele mediteraneene.

Chania – Taverna Akrogiali
Rethymnon – Agreco Farm. Este un restaurant cu produse ecologice, aflat la 7 kilometri est de Rethymnon
Lasithi Plateau – taverna Seli Ambelou. Se află în partea central estică a Cretei. Acest platou este extrem de apreciat pentru produsele sale proaspete și faimos pentru morile sale albe de vânt, folosite odinioară ca pompe de apă pentru canalele de irigare ale culturilor.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Paștele în stil grecesc: mâncare și obiceiuri

Cauți o vacanță frumoasă pentru Sărbătoarea Pascală? Hai în Grecia. Tradițiile, credința, mielul rumenit la proțap, verdețurile sălbatice și brânza proaspătă sunt doar câteva dintre detaliile unei sărbători perfecte de primăvară. Paștele este cea mai sacră sărbătoare în credința greacă ortodoxă, obiceiurile și preparatele tradiționale fiind păstrate cu sfințenie chiar și de tinerii greci, atrași […]

Top 5 + 1 localuri pentru o cafea în Atena

O cafea în Atena… destinația grecească în care vacanța este o adevărată explorare. Locul în care simpla băutură preparată la ibric îți redă istoria, cultura și tradițiile locale, în cel mai subtil mod posibil. Asta pentru că aici, cafeaua este mai mult decât decât o percepem noi. Este modalitatea locală de a socializa, de te […]

5 mâncăruri stradale must-try în Europa

Gurmand cu dor de ducă? Toamna e anotimpul perfect de vacanțe culinare. Tocmai de aceea, ți-am pregătit o mică listă cu cele mai ieftine și mai delicioase mâncăruri stradale pe care să le încerci într-o vacanță de toamnă în Europa! Ai grijă, însă! Nu sunt mâncăruri pretențioase și nici localuri de lux! Iar preparatele chiar […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 1 =