Viena – valsand cu Klimt

Cine nu şi-a dorit măcar o dată să viziteze Viena? Şi cine, vizitând-o, nu a rămas uimit de frumuseţea ei, de eleganţa clădirilor, de măreţia Domului Sf. Ştefan, de înălţimea turnului Primăriei (Rathaus), de Palatul şi domeniul Schönbrun, cu cea mai veche grădină zoologică din lume, de Hofburgul imperial, de muzee sau de zecile de magazine de pe Mariahilferstrasse?

Chiar şi după 200 de ani, Viena încă îşi mai păstrează şarmul şi prestanţa unei capitale de imperiu. Este un oraş-grădină scăldat de apele unei Dunări albastre şi limpezi, este oraşul muzicii şi locul de origine al valsului. Şi bineînţeles, este oraşul unde s-a născut şi a creat Gustav Klimt.

Probabil că pentru mulţi Klimt nu mai are nevoie de nicio introducere. Pictor şi decorator, fondator şi simbol al mişcării Secesioniste vieneze (Art Nouveau sau Jugendstil), liderul avangardei austriece de la începutul secolului XX, un artist admirat, dar şi controversat în timpul vieţii mai ales din cauza temelor erotice abordate în lucrările sale. Dacă vei ajunge să-l înţelegi pe Klimt, vei ajunge să cunoşti o parte a Vienei. Caută-i picturile în muzeele oraşului şi rămâi măcar câteva minute în faţa lor. Vei fi hipnotizat de strălucirea culorilor (Klimt folosea uneori foiţe de aur pentru lucrările sale!), de bogăţia detaliilor, de complexitatea modelelor şi texturilor.

Klimt s-a născut la 14 iulie 1862, într-o casă care astăzi nu mai există, astfel că primul loc unde ne vom opri în călătoria pe urmele sale în Viena este Teatrul Burg (Burgtheater). Aici, între 1886-1888, artistul a creat impresionante picturi pe tavan, dar şi reproduceri ale Teatrului Antic din Taormina, Teatrului Globe din Londra şi scena finală din „Romeo şi Julieta”, pentru care împăratul Franz Josef i-a acordat Crucea de Merit din Aur.

Următoarea escală trebuie neapărat să fie Muzeul de Artă din Viena (Kunsthistorisches Museum) de lângă celebra Ring Strasse, unde vei putea admira peste 40 de picturi aflate pe pandantivele și pe spaţiul dintre coloanele din casa scărilor, create de Klimt împreuna cu fratele său Ernst şi artistul Franz Matsch.

Palatul de expoziţii al Secesiunii vieneze este un alt obiectiv ce nu trebuie ratat în acest tur. Aici, în 1902, a avul loc o expoziţie dedicată lui Beethoven, realizată de artiştii din mişcarea de Secesiune. Klimt şi-a adus contribuţia cu o operă monumentală, pe perete, numită „Frizele Beethoven”, ce înconjoară statuia compozitorului realizată de Max Klinger şi care astăzi reprezintă una dintre marile atracţii ale Vienei.

Urmează apoi Pavilionul Stadtbahn, cu ornamente specifice stilului lui Klimt, Muzeul Karlsplatz (unde se pot vedea numeroase lucrări ale pictorului, printre care „Emilie Flöge” şi „Pallas Atena”), Muzeul Austriac de Arte Aplicate (cu 9 preţioase schiţe create de Klimt în perioada 1905-1909) şi Muzeul Leopold (cu opere semnate de Klimt, dar şi de alţi artişti secesionişti).

Călătoria se încheie la Palatul Belvedere, în faţa celei mai celebre picturi izvorâte din geniul lui Klimt: „Der Küss”, „Sărutul” care a creat istorie. Terminat în 1908 şi decorat cu foiţe de aur şi argint pentru a-i spori efectul decorativ, „Sărutul” a devenit în timp una dintre imaginile reprezentative pentru turismul vienez. Chiar dacă este omniprezent pe străzile din Viena şi în magazinele de suveniruri, imaginea „Sărutului” rămâne mereu fascinantă şi magică. Nu-ţi poţi lua ochii de la ea şi mereu descoperi câte un detaliu nou. E ca şi când ai vedea-o pentru prima dată, de fiecare dată.

Este de menţionat că în anul 2012 Viena sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea lui Klimt printr-o serie de evenimente şi expoziţii, dar şi prin deschiderea unui nou important obiectiv: Vila Klimt din Hietzing, folosită de artist ca atelier de lucru în ultimii ani ai vieţii.

Aşa ca, dragă călătorule, ce mai aştepţi? Ce te opreşte să mergi, să descoperi şi să te bucuri de asemenea bogăţii care îţi vor hrăni mintea şi spiritul? Nu trebuie decât să îţi doreşti, să îndrăzneşti şi să te laşi încântat. Restul îl va face Viena. Şi bineînţeles, Gustav Klimt.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Shoppingul în Amsterdam

Amsterdam, capitala Olandei, este un oraș preferat de tinerii plini de viață, ce doresc să exploreze expozițiile, evenimentele sociale și culturale și festivalurile organizate aici în tot timpul anului, însă orașul are mult mai multe de oferit tuturor călătorilor ce doresc să descopere stilul de viață olandez! Buticurile pline de șarm ale Amsterdamului sunt pur […]

Cum poți descoperi Spania, Maroc și Gibraltar în doar 8 zile

Teoria conform căreia timpul este relativ îşi găseşte sensul şi mai mult atunci când eşti în vacanţă. Timpul parcă zboară, iar zilele trec cu repeziciune, aşa că un plan bine stabilit dinainte îţi poate salva concediul. Opt zile în care să descoperi tot ce au mai frumos de oferit Spania, Maroc şi Gibraltar se vor […]

Cele mai sigure destinații de vacanță de pe glob

În căutarea unor destinații de vacanță ieftine și totodată sigure? Ei bine, ți-am pregătit un Top 10 destinații de vacanță în care să-ți petreci sejururile fără griji, într-o continuă relaxare. Noi am ales deja una. Tu în care ai vrea să mergi? 10. Grecia  Una dinntre cele mai ieftine, sigure și spectaculoase destinații de vacanță […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − sixteen =