Ce mâncăm în Italia? 6 ciudățenii de încercat

Ce mâncăm în Italia

Ce mâncăm în Italia? Este întrebarea pe care ne-o punem mai toți când vine vorba despre o vacanță în Roma, Milano, Florența sau în alte orașe turistice ale țării. Italia este o țară romantică, cu o gastronomie colorată și plină de savoare. Ajuns acolo, te lași ademenit de mirosul roșiilor, de aroma busuiocului și, peste toate, de pastele colorate, care se îmbină armonios cu sosuri fresh. Ai atât de multe mâncăruri italiene de încercat, încât te pierzi printre ele. Vrei să guști autentica pizza, vrei să descoperi pastele albe, pastele cu suc de roșii, pastele cu brânză și… până la urmă, ce mâncăm în Italia? Că e greu să le încerci pe toate într-o vacanță de 7 zile…

Așadar, pentru cei care vor să guste tradiția italiană și aromele pe care, oricât ai încerca, nu le descoperi în niciun restaurant cu specific italian din lume, am strâns mai jos 6 preparate italiene ciudate de încercat în timpul vacanței în Italia. Iar după ce le-ai testat pe acestea, gustă și din fiecare sortiment de pizza, pastele colorate cu diferite sosuri și, peste toate, tocănițele homemade,  din restaurante de familie.

1. Lampredotto – un preparat autentic italian, recomandat DOAR tuirștilor aventurieri și, neapărat, gurmanzi. Lampredotto este un sendviș extrem de apreciat, preparat din a patra parte din stomacul vacii. Găsești aceste sendvișuri fresh la mai toate tarabele de pe străzile orașelor italiene, chiar și în timpul iernii. Iar atmosfera de aici este întotdeauna plăcută și pietenoasă. Nu de alta, dar acesta este locul în care se întâlnesc mai toți gurmanzii italieniși nu numai. Cu toate acestea, cel mai bun îl poți mânca în Roma.

2. Zucchini – stil și gust tipic italian…. mai exact, flori de dovreac prăjite bine și presărate cu mozzarella și mici bucățele de anșoa. În multe țări, florile de dovleac sunt trecute cu vederea, însă, în Italia, acestea fac parte din mâncărurile tradiționale și una dintre specialitățile pe care să le cauți când ajungi aici. Gustul și savoarea acestui preparat este unică.

3. Nu doar pizza – Roma este casa unor dintre cele mai grozave pizzerii, pe care le vei găsi la aproape orice colț de stradă. Trebuie să încerci „arancini”. Arancini (tradus literalmente ca portocale) sunt bile de orez prăjit cu pesmet. Arancini sunt, de obicei, umplute cu ragù (sos de carne), sos de roșii, mozzarella și/sau mazăre. Sunt un devărat deliciu, pe care trebuie să îl guști dacă ajungi în Italia. Doar aici vei găsi acest preparat.

4. Delizia al limone – clar sudul Romei, mai exact în Sorrento (am mâncat o felie incredibil de bună în Capri) și, desigur, cannoli în Sicilia. Cannoli este, fără îndoială, cea mai reușită creație siciliană, pe care o găsești extrem de rar în altă zonă a Italiei. Granita este, de asemenea, un preparat sicilian, dar care poate fi găsit și prin alte zone ale Italiei.

5. „La pizza ebraica”– nu-i pizza, ci un fel de chec cu alune și fructe uscate, pe care îl găsești mai des în Roma. Și, dacă tot suntem la capitolul dulciuri, încearcă și „la torta di visciole” – un soi de prăjitură cu brânză cu sos de cireșe. Gusturile sunt ciudate, dar extrem de bune.

6. Pene cu sos Arrabiata – italienii, pur și simplu, știu cum să facă pastele. Penne cu sos Arrabiata este unul dintre cele mai tradiționale preparate. Sosul Arrabiata este extrem de apreciat pentru balanța echilibrată de chilli roșu. Cu toate astea, este recomandat doar celor cărora le plac picanteriile. De asemenea, mănâncă și brânza Caciocavallo din Puglia, din sudul Italiei. Iar dacă ar fi să alegi dintre toate, Penne cu sos Arrabiata este un must italian de trecut pe lista gurmanzilor cu ce mâncăm în Italia.

Gina Rotaru

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...


De asemenea s-ar putea sa-ti placa

Orașele cu cea mai bună mâncare stradală (Partea III – Ciudad de Mexico, Palermo)

Ciudad de Mexico Mâncarea stradală în Ciudad de Mexico datează dinaintea vremurilor hispanice – se spune că spaniarzii ar fi fost uimiți de faptul că au găsit mâncăruri gata-făcute de vânzare pe străzi la sosirea lor în 1516. De atunci, nu s-au schimbat multe lucuri din acest punct de vedere: străzile încă furnică de cărucioare […]

Foodie Tour în Istanbul

Gastronomia este un mod unic de a cunoaște orașul, oamenii și tradițiile acestora din strămoși. Dacă ai fost în Grecia, sigur ai încercat gyros-ul, dacă ai străbătut Italia, imposibil să nu fi mâncat paste și pizza, iar dacă ajungi în Istanbul cum să nu vrei să guști autentica shaorma și să te răsfeți cu ceaiul […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =